In august 1973, dupa destramarea legendarului grup Free, Paul Rodgers (nascut pe 17.12.1949, in Middlesbrough, comitatul Cleveland, un oras-port din nordul Angliei) si Simon Kirke (nascut in Shrewsbury, in nord-vestul Angliei, pe 28.07.1949) l-au intalnit pe Mick Ralphs (nascut pe 31.03.1948, in Hereford, in vestul Angliei), care tocmai parasise Mott The Hoople. Astfel a luat nastere Bad Company, titulatura inspirata de filmul lui Robert Benton din 1972, avandu-l in rolul principal pe Jeff Bridges.
Dupa trei luni de cautari a fost racolat Burrell (pe numele sau complet Raymond Burrell, nascut in 1946, in Lincoln), pentru ca dupa cinci luni de repetitii, pe 8 martie 1974, cvartetul sa sustina primul concert in City Hall din Newcastle, in fata a peste 5 000 de fani. In luna aprilie a aceluiasi an, dupa semnarea unui contract cu casa londoneza de discuri Island, a fost lansat albumul omonim de debut, inregistrat in noiembrie 1973 in cadrul studiourilor Headly Grange din Hampshire, sub bagheta cunoscutului inginer de sunet Ron Nevison. Albumul a atins locul 3 in topul britanic, in luna iunie a anului 1974, iar „Can"t Get Enough", extrasa pe single, a urcat pana pe locul 15 in clasamentele insulare. Pe 28 septembrie „Bad Company" a fost pe primul loc in SUA, atingand o cifra de vanzari de peste 1 000 000 de exemplare.
A urmat o vara saraca in aparitii „live", pe 8 septembrie cei patru incepand inregistrarile pentru un nou album, intitulat „Straight Shooter". Inregistrarile au fost facute in studioul mobil al lui Ronnie Lane (fostul membru al celebrelor Small Faces si Faces), intr-o locatie de exceptie: castelul Clearwell din Gloucestershire. Discul a fost lansat in luna martie a anului 1975, iar peste doar o luna a urcat pe locul 3 atat in topul britanic, cat si in cel american.
Dupa acest „moment" al anului 1975 au plecat in doua turnee de promovare, unul in Marea Britanie si Europa, celalalt in SUA, incluzand 36 de concerte, sustinute in peste 25 de orase, printre care Manchester, Liverpool, Paris, Frankfurt, Amsterdam, New York, Chicago si, bineinteles, Londra. Aici, pe 10 august, au fost ovationati minute in sir de cei peste 10 000 de
spectatori stransi in faimoasa Hammersmith Odeon. La mijlocul lui septembrie, dupa doar o luna de respiro, sub conducerea aceluiasi Ron Nevison, au inregistrat, in superbul orasel francez Grasse, situat la cativa kilometri de Coasta de Azur, cel de-al treilea long play - „Run With The Pack", al carui titlu le-a fost inspirat de o poveste destul de nostima: in timpul turneului nord-american, cand se aflau pe aeroportul din O" Hare din Chicago, o femeie de culoare, trecuta de prima tinerete, a reusit sa fuga cu un pachet de dulciuri pe care nu le achitase la casa unui magazin din incinta aeroportului, inseland vigilenta tuturor politistilor din zona. La fel ca si precedentul album, si „Run With The Pack" a facut furori in clasamentele de specialitate, urcand pana pe locul 4 in insula si pana pe locul 5 in SUA in aprilie 1976, la doar doua doua luni de la lansare, atingand o cifra de vanzari de peste 1,2 milioane de copii pana in iulie.
Reveniti dupa un nou turneu, de peste trei luni, ce a cuprins Marea Britanie, Franta, Germania, Olanda si, in premiera, Italia si Spania, cei de la Bad Company si-au continuat cu tenacitate activitatea discografica, reusind ca in numai 22 de zile sa inregistreze „Burnin" Sky", al patrulea album al lor. Inregistrarile au avut loc in studiourile franceze din Le Chateau D"Herouville - un castel medieval transformat intr-un studio ultramodern de inregistrari, unde in vara anului 1971 au concertat cele mai reprezentative trupe franceze, ca Magma, Ergo Sum, Catharsis si Solitude. Din pacate, sound-ul isi pierduse din consistenta, piesele erau mai scurte si mai comerciale, lucru dovedit si de faptul ca acest disc nu a mai intrat pe primele zece pozitii ale celor doua topuri de specialitate, atingand doar locul 17 in Marea Britanie si locul 15 in SUA.
Au urmat doi ani de pauza, atat in plan discografic, cat si in cel concertistic. In luna septembrie a anului 1978, cei patru s-au intors in studiouri pentru un nou album: „Desolation Angels", lansat in 1979, sub egida casei Swan Song, patronata de Jimmy Page, chitaristul grupului Led Zeppelin. Dulcele gust al succesului a revenit o data cu fulminanta ascensiune din topul
american, cand, pe 19 mai 1979, discul a atins locul 3, in clasamentele britanice urcand doar pana pe locul 10. Cu toate astea, grupul a intrat din nou intr-un con de umbra, alimentand zvonurile unei iminente destramari.
Si totusi, dupa exact trei ani de tacere totala, in luna august a anului 1982, cei de la Bad Company au revenit cu „Rough Diamonds", disc ce a reusit o clasare nesperata pe locul 15 in clasamentele insulare, atingand aproape 600 000 de exemplare vandute pana la sfarsitul anului. Era insa cantecul de lebada al unui grup care scrisese istoria hard-blues-ului britanic din
cea de-a doua jumatate a anilor "70: dupa alte zece luni de liniste, in iulie 1983, Bad Company si-au anuntat oficial dizolvarea.
Rodgers va forma, impreuna cu Jimmy Page, The Firm, cu care va edita doua albume in anii "85 si "86, iar Ralphs va canta alaturi de David Gilmour, chitaristul grupului Pink Floyd.
In "86 este pusa pe picioare o noua versiune Bad Company, cu cei trei instrumentisti din formula originala si cu vocalistul Brian Howe, fost colaborator al lui Ted Nugent. Albumul de revenire, ""Fame And Fortune"", a fost insa un esec, ceea ce nu a dus la o noua desfiintare a grupului, asa cum se intampla adesea. Bad Company au mers inainte, fara Burrell insa, inlocuit pentru o vreme cu instrumentisti de studio. ""Dangerous Age"" (1988) se vinde ceva mai bine decat predecesorul sau, iar ""Holy Water"" (1990) continua linia ascendenta, de pe acest album fiind extras chiar un single de Top 20, balada ""If You Needed Somebody"". Dupa alti doi ani, Bad Company revine cu intariri, pe langa Ralphs, Kirk si Howe fiind cooptati acum Rick Wills (bas, ex-Small Faces, Foreigner) si Dave Colwell (chitara ritmica). In aceasta componenta este lansat albumul ""Here Comes Trouble"", certificat cu platina. In "93 urmeaza un live, ""The Best Of Bad Company Live…What You Here Is What You Get"". Discografia Bad Company avea sa se imbogateasca in anii care au urmat cu inca doua L.P.-uri, ""Company Of Strangers"" (1995) si ""Stories Told And Untold"" (1996), ambele cu un nou vocalist, Robert Hart pe numele lui.
In 1998 se produce o surpriza extrem de placuta, cei patru membrii ai formulei originale Bad Company, Rodgers, Ralphs, Burrell si Kirke sunt din nou impreuna, gata sa sustina noi turnee, asa cum s-a petrecut pe parcursul anilor care au urmat.
La capitolul realizari discografice s-au mai adaugat o compilatie, ""The Original Bad Company Anthology"" (1998), cu patru piese noi, intre care si hit-ul ""Hey, Hey"", si recent live-ul ""In Concert: Merchants Of Cool"".
http://muzica.acasa.ro